Lost Letter during War

So there's no need for you to feel guilty, no.
If my eyes will be closed, if my skin will be cold, and my body asleep, and I'll be wrapped in a sheet.
And I'm begging you please,
put yourself at ease.
There's no need for you to feel guilty at all.
I'll wait, but one can never
-wait forever-
I'll wait, and if I'm taken
I'll tell them they're mistaken.
I'll tell them that I can't belong
Anywhere else than where I've been all along.
And if they take me anyway,
I'm gonna try to run away.
And if you'll hear they caught me one day,
Please know they'll never take away
The memories that we've collected, the feelings that we are connected
-by-
Promise me you'll let nobody
Burn my lonely, broken body.
If you will find it...Put it in water,
Just like a dry flower.
Throw it in the lake, and it will stop, the ache.
You'll see, trust me.
The last thing I ask of you please
-put yourself at ease-
And forget about me, and everything I used to be.

Paranoia sau I think I might be a psychic.

Freeway prequel

I strongly knocked twice and she opened the door slowly. It was obvious that she wouldn't have dreamed in a million years that she'd see me again. I could tell by the look on her face that she was at least mesmerized by the look of us.
'Nikki...? Honey? she looked at the baby. My goodness, is it yours?'
'Mom. I don't have much time. This is Aaron. He's only one month old, and he's your grandson. Now i know this is too much to take right now, and I wouldn't have come to you if it wasn't urgent.'
I never expected that she would react like that.
'What happened? How can I help?'
'Mother, I need you to keep him here with you for a little while...please.'
'What did you do? How...how can you have a baby and not tell me? Who's the father?'
'Please. I can't be long. We've got to go. Will you do this for me?'
My heart stopped for a second.
'You're gonna have to give me some answers. Of course I will do this. We'll be fine, just go.'
'You can't tell anyone about this. Not the police, not anyone.'
'The..police? Nikki...'
I spontaneously hugged my mother, then I rushed out the door. Alex was waiting in the car. We got on the highway and drove anywhere.

birds and adrenaline

"I've seen that look on your face before. That look means trouble."

freeway 2

-Vrei ceva?
-Nu...da, o cola.
...Si a intrat in benzinarie. M-am uitat in jur sa ma asigur ca nu suntem urmariti, dar era prea tarziu si bezna sa ma fie cineva pe autostrada. In cele 5 minute in care a lipsit am reflectat la ceea ce se intamplase cu exact 33 de ore mai devreme. M-a cuprins din nou o stare de agitatie si m-am uitat suspicioasa in parcarea goala. Imi parea rau pentru ce i se intamplase ei, dar nu regretam deloc ca noi o facusem. Cred ca atunci mi-am dat seama, in momentul acela, cum in sufletul unui om pot coexista compasiunea si cruzimea. Aveam partea noastra de vina, dar si ea o avea pe a ei. Prezenta ei era vicioasa, toxica, otravitoare, insa nu reusi sa destrame legatura dintre noi. Amandoi crescuseram in familii conservatoare, fusesem educati sa respectam legea, eram catolici si oricine ne-ar fi prezis un viitor stralucit. Dar presupun ca nu suntem ceea ce ne-am nascut, ci adevaratele persoane care putem fi.

Razbunarea-arma prostului?

In mod normal, primul impuls cand cineva te raneste in vreun fel e cel de a-i plati cu varf si indesat. Adica nu sunt prea sigura daca notiunea de "normal" are ce cauta in discutie. Oricum, majoritatea creatiilor divine, inclusiv animalele au in natura lor acest tip de pornire. Cu toate astea,in calitate de fiinta [cat de cat] rationala, imi pun unele intrebari...Acest sentiment, de o naturalete clara, poate fi inocent, din moment ce exprima ura? Se poate ca razbunarea, chiar daca o avem in instinct, sa nu fie considerata un act dominat de rautate? Ar trebui, in realitate, sa reprimam aceste porniri, sau sa ne dezlantuim? Faptul ca totul e insinctiv ne absolva de vina? E razbunarea, intr-adevar, arma prostului?

freeway

M-a trezit un zgomot ciudat, si cand mi-am ridicat privirea l-am vazut dand pumni aparatului de aer conditionat.
-La dracu sa-l ia!
-Ce-i? am intrebat pe jumatate adormita, pe sfert drogata si pe celalalt sfert mahmura.
-S-a stricat...Vocea ii suna sfarsita, si nu am avut puterea de a ma uita la el, dar eram aproape sigura ca privirea ii era goala si sfasiata. Era absolut torid, asa ca am deschis toate 4 geamurile de la masina. Autostrada era goala, iesea fum din asfalt si zgomotul aerului care izbea masina era aproape insuoprtabil. Dar era singurul sunet pe care l-am auzit intr-o ora, pentru ca nu vorbeam niciunul. Mi-am imaginat de multe ori cum ar fi sa plecam, si imi parea foarte dificil. Dar acum nu aveam privilegiul de a fi emotionati, entuziasmati sau speriati de ceea ce avea sa ne astepte, pentru ca noi nu plecasem, noi fugisem. Evadasem. Se dadea o lupta in mine, si nu o puteam calma. Ea era moarta, ingropata la 5 metri sub pamant. Trebuia sa-si fi dat cineva seama ca lipseste. Mi-am imaginat ca vom fi dati in urmarire generala, sau asa ceva, dar de fapt nimeni nu stia ca aveam vreo legatura cu ce i s-a intamplat. Probabil ca nu avea multi prieteni. Ceea ce facusem avea sa ne urmareasca tot restul vietii, sa ne sece orice urma de fericire, sa ne rapeasca viata, libertatea pe care o castigaseram cu un pret poate prea mare. Spun prostii. Nu exista un pret prea mare pentru libertate. In fond, e tot ce un om poate avea in totalitate. Libertatea de a avea propria viata in mainile tale, in mainile persoanei potrivite...
M-am uitat la el, si o forta aproape electrica mi-a dat imboldul de a-i zambi. Mi-am rezemat picioarele de bordul masinii si ne-am simtit liberi pentru prima data.

back in black?

Hei. 8 Noiembrie seems like a long time ago. Nu ca as fi avut despre ce sa scriu, anyway. Criza economica?mondenitati?politica?sau mai rau, Obama? Haven't you heard it all before? Nu, imi propun sa iau o pauza pana se linistesc lucrurile, sau mai bine zis pana ma voi obisnui eu cu ele. Iarna e perioada de hibernare sau asa ceva a creativitatii si poftei mele de viata. In alte cuvinte, nu prea am chef de nimic, in special de lucrurile care se petrec prin tara.Sau lume.

'traiti.

Somnul asternea aspupra mea o metamorfoza brusca, uneori chiar agresiva. Eram retinuta, intre realitate si vis, intre concret si abstract, confuzie si precizie. Multitudinea sentimentelor in opozitie imi afecta mai mult partea constienta decat cea inconstienta si cu cat ma afundam mai mult in reverie, cu atat imi doream cu disperare un strop de realitate. Ma istoveau propriile ganduri, asa ca am incetat sa ma fortez. In jurul meu pluteau linii, umbre, pete si puncte, toate colorate, proiectand traiectorii cu adevarat uimitoare in fata ochilor mei. Ma faceau slaba, incapabilitatea de a le deslusi reprezentand pentru mine o imensa frustrare. Imi doream sa ma trezesc, dar eram totodata incredibil de curioasa fata de intelesurile misterioase ale imaginilor create de propria-mi imaginatie.

Le-am dat nume grele. Cu cat ma uitam mai mult la ele imi parea ca se incalcesc din ce in ce mai haotic. Imi placea sa le privesc in dezvoltarea rapida. Uneori ma gandeam la numele fiecareia si le caracterizam in caietul meu. Fiecare frunza avea sa fie cate o insusire. Lucru la care m-am gandit intr-o duminica. De fiecare data cand se prabusea cate-o frunza, o priveam pana lovea asfaltul, dupa care o taiam de pe lista. Am facut treaba asta pana cand a ramas o singura frunza, cea pe care am numit-o "viata". Mereu am crezut ca ar fi trebuit sa ramana "iubirea", pentru ca mereu am crezut ca "iubirea" rezulta din "viata". Ca doar apoi sa inteleg ca in realitate e invers. Si mai apoi am inteles ca nu exista o realitate comuna, fiecare cu a lui.

spital

E ca si cum te-ai trezi dintr-un vis care e orice altceva decat un cosmar, intr-o realitate in care esti limitat de o camasa de forta. Intr-o camera alba, cetoasa si rece, distrusa de singuratate, durere si nebunie. Poti taia cu un cutit propria tensiune si cu cat esti mai constient de situatie, cu atat iti scade ritmul pulsului. Te trezesti singur intr-o camera alba unde singurele pete de culoare sunt colturile ingalbenite de timp ale peretilor inalti si roseata seaca din ochii tai. Ochii care nici nu poti sa-ti aduci aminte de cand n-au vazut soarele, ochii care te-ajuta sa vezi in jurul tau datorita unui neon albastru nenorocit care abia mai lumineaza. Ochii care nu au numarat norii de pe cer de ani de zile, aceiasi ochi care-si amintesc doar vag de cum arata un copil zambind. Nici om nu iti mai poti spune, esti doar o fiinta care nu-si aminteste sa fi fost vreodata fericita. Ti-au rapit si momentele in care erai fericit..te-au facut sa-ti uiti intreaga viata. Te-au inchis intr-o cutie fara ferestre. Macar pe geam sa te fi uitat...

i hear violins

Deep into her eyes lie the roads to the Sun and you can think of what she's thinking of but you can't tell or guess for sure. She's got long fingers and things she likes to call squarenails. Often counts the clouds before sleep, hoping for nice dreams. She loses her way maybe even mind probably too often. Do you know her? I mean, anymore.

:)

Am sters toata istoria, la propriu.Nu stiu daca se subintelege si nici nu-mi prea pasa. *bows to "new"*

pas

Vom lasa orice altceva in afara de vise sa ne conduca vietile, pentru ca slabiciunea s-a impregnat in natura umana. Nu, nu toti oamenii au fost facuti sa fie slabi si influentabili, si totusi s-a intamplat. Ma scarbeste tot ce se intampla in jurul meu si incerc sa ma departez cat pot de ipocrizie, de rautate, si de toata otrava care e raspandita in vaporii din atmosfera. Simt eu ca ni se ia incet incet privilegiul timpului, si asta nu pentru ca ar fi viata prea scurta, ci pentru ca ea ne este distrusa in continuu, pana se va autodistruge. Viata e indeajuns de lunga pentru fiecare. Vaporii din atmosfera devin otrava pura.

fara

Ne-a ametit efectul ceaiului, era mult prea fierbinte. Am inceput sa ne razboim in orgolii artistice, asa ca am impartit peretele in doua fasii egale si fiecare a ales-o pe a lui. Aproape ca am terminat de pictat deodata. Trageam cu ochiul la paleta de culori si incercam sa fim diferiti in alegeri. Ploua afara, si noi am deschis geamul cat de larg am reusit. Ne-am ascuns sub plapuma fara sa scoatem un sunet.